
În data de 29.04.2026, Inspectoratul Școlar Județean Galați, în colaborare cu Facultatea de Inginerie, prin Departamentul Ingineria Fabricaţiei, organizează Concursul Tehnic „Mihai Honorius Teodorescu”, eveniment ce se adresează elevilor din învățământul liceal (tehnic și teoretic) din județele Galați, Bacău, Brăila, Buzău, Tulcea, Vaslui și Vrancea și care își propune să descopere și să promoveze elevii pasionați de știință și tehnologie, dar și apropierea acestora de mediul universitar și creșterea interesului pentru competiție și performanță.
Acest concurs este organizat pe două secțiuni:
- Secțiunea A - se adresează elevilor care studiază la liceele cu profil tehnic, clasele a XI-a şi a XII-a, din domeniile mecanic, electromecanic, electric, electronic și automatizări și constă într-o probă de evaluare a cunoștințelor teoretice tehnice, prin rezolvarea unui test cu 30 de itemi, într-un timp prestabilit. Pentru înregistrarea echipelor la secțiunea A, vă rugăm să completați formularul XLS (A).
- Secțiunea B - creativitate științifică, include elaborarea și realizarea unor proiecte din domeniile: inginerie mecanică, sisteme automate, sisteme autonome sau controlabile la distanță, ce îmbină partea mecanică și/sau electrică și/sau electronică, reciclare, economie circulară și se adresează elevilor care studiază la liceele cu profil tehnologic și teoretic din clasele a IX- XII-a. Pentru înregistrarea echipelor la secțiunea B, vă rugăm să completați formularul XLS (B).
Termenul limită de înscriere: 27 aprilie 2026, ora 12:00.
Concursul CMHT 2026 este înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Interjudețene care se desfășoară în România în anul școlar 2025-2026, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, poz. 771, conform OMEC nr. 3197 din 10.02.2026.
Concursul este dedicat regretatului profesor Mihai Honorius Teodorescu, care a fost şi rămâne o personalitate academică impresionantă.
Programul concursului
Locație: Corp D al Facultății de Inginerie, str. Domnească nr. 111
09:30 - Sosirea concurenților și profesorilor însoțitori
09:45 - Festivitatea de deschidere - sala D12, etaj 1
10:30 - 11: 30 Desfășurarea concursului.
11:30 - 13:00: Evaluarea lucrărilor.
13:00 - Anunțarea rezultatelor concursului și premierea elevilor.
Tematica concursului (Domeniul: Mecanic, Electromecanic)
Tematica concursului (Domeniul: Electric, Electronic, Automatizări)
Variante de subiecte
Clasa XI-a, XII-a domeniul Mecanic, Electromecanic
Clasa XI-a, XII-a domeniul Electric, Electronic, Automatizări

© Facultatea de Inginerie - 2026

Anunţ de angajare Damen Mangalia