Noutăți

Revista Columna condusa de Prof. univ. dr. ing. Eugen Victor Cristian Rusu

Revista Columna a Academiei Române este condusă de Prof. univ. dr. ing. Eugen Victor Cristian Rusu

 

Prof. univ. dr. ing. Eugen Victor Cristian Rusu, membru corespondent al Academiei Române și director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost numit director al Revistei Columna, publicaţie aparținând Academiei Române, fondată de academicianul Gleb Drăgan. Prestigioasa publicație, intrată în cel de-al X-lea an de existență, aparține Asociației Cultural-Științifice „DIMITRIE GHIKA – COMĂNEȘTI” și este un supliment cultural științific al revistei Studii și comunicări a Diviziei de Istoria Științei din cadrul Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. 

„Este o revistă importantă a Academiei Române, eu sunt al treilea director, singurul membru corespondent de până acum. Este îmbucurător că cei de la Academia Română s-au gândit la mine, acest lucru înseamnă o creștere a prestigiului Universității noastre, o recunoaștere a activității de cercetare și inovare. Pe viitor, ne gândim să înființăm o subredacție a acestei publicații și la Galați, așa cum există subredacții la Cluj, Chișinău, Arad“, a declarat prof. univ. dr. ing. Eugen Rusu.

Primul număr al acestei reviste a apărut pe 4 iulie 2012, ca o nevoie a intelectualilor din Asociația cultural-științifică „Dimitrie Ghika Comănești” de a avea un loc în care să‑și exprime gândurile, cunoștințele de larg interes, ideile inovatoare, îndemnurile spre mai bine, în relație cu cocitadinii și cu toată lumea.

Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii s-a înființat la inițiativa Acad. Traian Săvulescu, președintele Academiei Române și a adunat, de-a lungul timpului, personalități românești binecunoscute: Acad. Grigore Moisil, Acad. Iorgu Iordan, Acad. St. Ghica Budești, Acad. Eugen Angelescu, Prof. Simion Iagnov, m.c. al Academiei Române, Acad. Remus Raduleț, Acad. Mihai Ralea, Acad. Emil Pop (Cluj).

Sursa: www.ugal.ro