Noutăți

Concurs de fotografie - Școala prin obiectiv 2022

Concurs de fotografie - Școala prin obiectiv

 

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sărbătorește, pe 20 martie 2022, 74 de ani de la înființare. Concursul de fotografie se înscrie sub egida evenimentelor organizate cu acest prilej festiv.

Chiar dacă nu ai fost zilnic la școală, în special din cauza pandemiei, cu siguranță atunci când ai fost, ai făcut o poză ca să-ți amintești, peste ani, de viața de student. Arată-ne și nouă aceste fotografii și noi te premiem.

Regulament
Concursul se adresează studenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați, dar și elevilor din învățământul preuniversitar. Din cauza situației epidemiologice, concursul se va desfășura online.

Categorii:

  • De prin Campus adunate! – Lasă-ți imaginația liberă și surprinde tot ce te duce pe tine cu gândul la viața studențească în Campus;
  • Viața studentului Erasmus – Cu siguranță, experiența ta la o universitate parteneră din străinătate a avut și momente amuzante. Vrem să le vedem și noi!;
  • Școala se vede altfel prin camera telefonului – Surprinde o imagine cu școala/facultatea ta și lasă-ne o amintire care să rămână peste ani în arhiva noastră;
  • Școala online! – Ai reușit să surprinzi o ipostază haioasă în timpul orelor online? Hai să ne amuzăm cu toții!

Trimite-ne fotografia printr-un mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Aceasta trebuie să fie de minim 6 megapixeli și nu trebuie să aibă logo-uri de tip watermark. Garantează-ne că este făcută de tine și că nu este copiată de pe alte site-uri. Ideal ar fi să ne trimiți fotografia exact așa cum a fost generată de aparatul foto/telefon.

Spune-ne la ce categorie vrei să-ți înscrii fotografia, numele tău (sau Porecla) cu care îți vom înscrie fotografia în concurs și lasă-ne câteva date de contact (email sau telefon). Poți să ne mai spui și de la ce școală/facultate ești și în ce clasă/an.

Te poți înscrie cu o singură fotografie la fiecare din cele patru categorii ale concursului. Noi vom posta toate fotografiile într-un grup pe pagina de Facebook a evenimentului.

Departajarea finală se va face în funcție de numărul de like-uri pe care fotografiile le adună, începând cu momentul postării pe Facebook10 martie 2022, până la sfârșitul zilei de 20 martie.  Pe 21 martie, anunțăm câștigătorii premiilor I, II și III, precum și câștigătorii celor 3 Premii Speciale pentru fiecare categorie, pe pagina de Facebook a UDJG și pe site-ul Universității. Cele mai votate fotografii vor fi premiate cu materiale promoționale și vor fi expuse pe pagina de facebook a Universității.

Premii:
• Locul I;
• Locul al II-lea;
• Locul al III-lea;
- Premiul Special al Rectorului;
- Premiul Special oferit de Departamentul de Comunicare;
- Premiul de originalitate.

NOTĂ: Prin înscrierea la concurs, participanții își asumă că fotografiile trimise le aparțin și sunt de acord cu folosirea ulterioară a acestora în materialele de prezentare ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Nu vor fi acceptate fotografii în care sunt suprinși studenți sau profesori aflați în situații stânjenitoare sau umilitoare.

Sursa: https://www.facebook.com/events/496433705369662/?ref=newsfeed