Noutăți

A IV-a editie a Festivalului International STEAM

A IV-a editie a Festivalului International STEAM

 

 

Ambasada Republicii Azerbaidjan în România a informat cu privire la desfășurarea în perioada 17-19 noiembrie la Baku, Republica Azerbaidjan a Festivalului Internațional STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică).

Scopul festivalului este de a promova educația bazată pe principiile STEAM, de a dezvolta competențele pentru secolul XXI în rândul elevilor și studenților, de a identifica tinerii creativi și de a încuraja găsirea de soluții inovatoare pentru aplicarea eficientă a abordărilor STEAM.

Studenții și elevii vizionari și talentați sunt încurajați să își valorifice creativitatea și competențele, dezvoltând soluții tehnologice inovatoare pentru provocările climatice, contribuind astfel la construirea unui viitor sustenabil inteligent.

Concursul cuprinde 18 categorii dedicate tinerilor talentați, pasionați de știință, tehnologie și inovație, cu vârste cuprinse între 8 și 24 de ani, în funcție de nivelul educațional și specificul fiecărei competiții.

Fiecare categorie a concursului are reguli și criterii proprii de eligibilitate, iar perioada de înscriere diferă, variind în funcție de categorie, fiind anunțată și actualizată periodic pe site-ul oficial al competiției.

Informații detaliate referitoare la participare și categoriile competiției, precum și datele limită pentru înregistrare pot fi consultate accesând pagina următoare: https://saf.steam.edu.az/en/category.